Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.
Lucruri interesante de vazut si de aflat despre locuri, galerii foto , fapte si evenimente petrecute in Romania si nu numai.
marți, 23 noiembrie 2010
vineri, 12 noiembrie 2010
Cetatea Sighisoara
Este centrul istoric vechi al municipiului Sighișoara. A fost construita construit în secolul XII de coloniștii sași sub denumirea latină Castrum Sex și păstrat în mod aproape neschimbat până astăzi.
Zidul a fost construit între secolele al XIV-al și al XVII-lea ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi. Turnurile funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești.joi, 4 noiembrie 2010
Castelul Peles
Castelul Peleș este construit între 1873 și 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România și din Europa.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajarilor; in tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, in detaliu, lucrarile. In 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt ingropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.
vineri, 22 octombrie 2010
Cetatea Devei
Dateaza din anul 1269 cand se construieste puternica cetate a Devei .
![]() |
Cetatea vazuta din oras |
miercuri, 13 octombrie 2010
Cetatea Hotinului
Cetatea Hotinului localizata pe malul abrupt al râului Nistru în orasul Hotin din regiunea Cernauti (în vestul Ucrainei).
Ea se afla situata la marginea de nord a orasului, pe o colina naturala aflata într-o mica depresiune înconjurata de o culme de dealuri.
Ea se afla situata la marginea de nord a orasului, pe o colina naturala aflata într-o mica depresiune înconjurata de o culme de dealuri.
miercuri, 6 octombrie 2010
Trofeul lui Traian
Tropaeum Traiani a fost ridicat în cinstea împaratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr in batalia de la Tapae.
Acesta a fost reconstituit în 1977, dupa unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine.
Acesta a fost reconstituit în 1977, dupa unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine.
luni, 4 octombrie 2010
Castelul de la Balcic
A fost construit la ordinul Reginei Maria, în timpul în care Cadrilaterul a apartinut României.
Complexul castelului cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidentiale, o sala a fumatorilor,
o pivnita, o manastire, un izvor de apa si diverse alte cladiri.
Constructia castelului a inceput in anul 1925 sub conducerea Arhitectii Augustino si Amerigo, din Italia,
impreuna cu decoratorul de gradini Jules Jany din Elvetia, aveau sa inceapa constructia, terminandu-se in 1936.
luni, 27 septembrie 2010
Canalul Dunare-Marea Neagra
Canalul Dunare-Marea Neagra este canalul navigabil ce leaga porturile Cernavoda de pe Dunare si Constanta Sud de la Marea Neagra, scurtând drumul spre portul Constanta cu aproximativ 400km. Canalul este parte componenta a importantei cai navigabile europene dintre Marea Neagra si Marea Nordului (prin Canalul Rin-Main-Dunare).
luni, 20 septembrie 2010
Delta Dunarii
Delta Dunarii (3446 km²), aflata în mare parte în Dobrogea, România, si partial în Ucraina,este cea mai mare si cea mai bine conservata dintre deltele europene.
Este considerat cel mai tanar pamant al tarii, Delta Dunarii potrivi oamenilor de stiinta isi are originile in urma cu aproximativ 13 000 de ani
Este considerat cel mai tanar pamant al tarii, Delta Dunarii potrivi oamenilor de stiinta isi are originile in urma cu aproximativ 13 000 de ani
vineri, 17 septembrie 2010
Cheile Nerei
Cheile Nerei sunt o formatiune de tip chei de-a lungul râului Nera în judetul Caras-Severin, între localitatile Sasca Româna si Sopotul Nou pe o portiune de aproximativ 20 km, Nera, strabate un defileu,cu aspect de chei, ingust, spectaculos si absolut salbatic,formand cele mai lungi chei din Romania.
Parcul National Cheile Nerei - Beusnita ocupa zona sudica a Muntilor Aninei si partea nordica a Muntilor Locvei, ocupand o suprafata de 36.364,8 ha ce include 6 rezervatii declarate si una propusa.
Aici, unde peretii se inalta pana la 200 de metri, apa Nerei si a afluentilor sai a sapat si a format in roca calcaroasa lacuri,canioane, pesteri si cascade impresionante.
O poteca turistica marcata le strabate, dar parcurgerea lor necesita traversarea râului Nera direct prin apa.Parcul National Cheile Nerei - Beusnita ocupa zona sudica a Muntilor Aninei si partea nordica a Muntilor Locvei, ocupand o suprafata de 36.364,8 ha ce include 6 rezervatii declarate si una propusa.
Amintim: Lacul Dracului ( cel mai mare lac carstic din tara, adanc de 9,3 metri, format prin prabusirea tavanului unei pesteri), canionul Valea Rea, Lacul Ochiul Beiului, Cascadele Beusnitei ce se succed pe albia de tuf calcaros, etc.
vineri, 10 septembrie 2010
Transfagarasan
Transfagarasanul (DN 7C) este drumul care traverseaza muntii Fagaras si uneste Muntenia de Ardeal pe o lungime de 92 de kilometri ,atingand o altitudine de 2042 de metri, in Caldarea Glaciara Balea.
marți, 7 septembrie 2010
Bricul Mircea
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de tip goeletă construită integral din lemn,
a funcționat între 1882 și 1944, iar cel de-al doilea „Bric Mircea”, o navă barc (cu trei catarge) clasa A, construită din metal, dotat atât cu pânze cât și cu un motor Diesel naval,
a fost lansat în 22 septembrie 1938 la ora 15:48 si se mai află în funcțiune si astăzi ca navă-școală.
a funcționat între 1882 și 1944, iar cel de-al doilea „Bric Mircea”, o navă barc (cu trei catarge) clasa A, construită din metal, dotat atât cu pânze cât și cu un motor Diesel naval,
a fost lansat în 22 septembrie 1938 la ora 15:48 si se mai află în funcțiune si astăzi ca navă-școală.
luni, 6 septembrie 2010
Povestea primelor monede romanesti de aur
Leul romanesc are o istorie cu multe urcusuri si coborasuri. Certificatul sau de nastere dateaza din primavara anului 1867. Era inceputul Romaniei moderne.
In 1868 se bat primele 100 monede de aur de 20 lei (1 pol=20 lei), avand pe avers efigia domnitorului Carol I. Protestele Turciei si Austro-Ungariei nu au intarziat sa apara, proteste indreptate in special impotriva inscriptiei din jurul efigiei: „Carol I Domnulu Romaniloru”. Drept urmare, acesti poli de aur nu au circulat.
In Muzeul BNR sunt disponibile astazi doua exemplare din acesti poli de aur din 1868.
In 1868 se bat primele 100 monede de aur de 20 lei (1 pol=20 lei), avand pe avers efigia domnitorului Carol I. Protestele Turciei si Austro-Ungariei nu au intarziat sa apara, proteste indreptate in special impotriva inscriptiei din jurul efigiei: „Carol I Domnulu Romaniloru”. Drept urmare, acesti poli de aur nu au circulat.
In Muzeul BNR sunt disponibile astazi doua exemplare din acesti poli de aur din 1868.
![]() |
20 lei 1868 , prima moneda romaneasca de aur |
sâmbătă, 4 septembrie 2010
Cascada Cailor
Cascada Cailor este una dintre cele mai frumoase cascade din Romania, formata pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, in apropierea statiunii turistice Borşa. Apa rezultata din topirea zapezii si din ploi se aduna intr-un circ glaciar si de acolo se pravaleste in jos formand cascada in mai multe trepte cu caderi succesive de 40 de metrii apoi 20 de metrii si din nou 40 de metri.
Accesul spre cascada este facil, fie pe jos de la Borşa pe o poteca, fie cu telescaunul din statiunea Borşa. De la capatul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor in circa 15 minute.
Telescaunul care duce spre cascada |
miercuri, 1 septembrie 2010
Biserici de lemn din Maramureș
Acestea se întâlnesc în vechiul Maramureș, o regiune cu o identitate încă puternic definită de limitele sale geografice naturale. În aceste limite este necesar să fie incluse și un număr de biserici aflate de cealaltă parte a râului Tisa, din partea de nord, aflată astăzi în Ucraina.
Bisericile de lemn ridicate după 1900 până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial corespund unui curent de revenire la ortodoxie a unor colectivități din Maramureș.
Biserica de lemn din Plopis |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)